Review OLED Panasonic 65HZ2000

Scris de: Adrian Olaru In: Cinema La: favorite Aprecieri: 384

Review OLED Panasonic 65HZ2000E



Primul contact cu aparatul s-a produs în timp ce rula filmul „Aquaman”. Impresia imediată pe scenele subacvatice din film a fost că setările implicite manifestă un exces de verde destul de evident în imagine. Apa nu părea de transparența normală a mării, ci mai degrabă prezenta virarea verde a unei sticle foarte groase.

Având timp puțin la dispoziție și mult de lucru, nu am mai vizionat și alte materiale pentru evaluarea perceptuală inițială a imaginii, ci am instalat direct aparatura de calibrare și am început măsurătorile.

La rugămintea asociatului meu, am făcut o primă determinare, în afara fluxului normal de lucru, a luminozității maxime în mod HDR. Valoarea obținută a fost, contrar așteptărilor (și unor informații preliminare semioficiale) de la o a doua interație a panoului profesional personalizat de fabricantul televizorului față de produsul de serie al furnizorului de ecrane, puțin mai mică decât la seria de televizoare similare de anul trecut, modelele GZ2000, 882 cd/m2 față de 904 cd/m2  anterior. Acest lucru a generat o ușoară umbră de îndoială la adresa așteptărilor privind calitatea imaginii în mod HDR, care la GZ-urile anterioare făcuse un salt considerabil în bine față modelele FZ precedente lor; trebuie totuși notat că aceste valori sunt măsurate pe moduri necalibrate, cu setări de fabrică. Voi reveni în discuția finală despre imaginea post-calibrare asupra acestor aspecte.


Trecând apoi la secvența normală de calibrare și începând cu un mod SDR de zi, un nou motiv de ușoară nemulțumire, reglajul de balans de alb în două puncte a devenit mai grosier decât la modelul de anul trecut, este imposibil să ajungi doar din această setare fix în punctul de alb D65. Trepte mari de reglaj sunt acum și la reglajul de decalaj (offset), nu doar la cel de câștig (gain). Ceea ce am mai remarcat la evaluarea pre-calibrare este că albul trage semnificativ către galben. Pentru că în scenele subacvatice din „Aquaman” era cvasi-inexistentă culoarea primară roșu în combinațiile de nuanțe, vizibil rămânea doar excesul de verde, deci se confirmă evaluarea perceptuală inițială.

Avansând cu măsurătorile prin etapa de evaluare, am constatat că este mult mai precis urmată decât anterior curba de gama, că CMS-ul (Color Management System) are abateri mai mici pe setări de fabrică decât în trecut, cu deosebire pe luminanțe, dar mai ales că baleierile de saturație pe culorile primare și secundare sunt mult mai precise, după calibrare devenind aproape ideale.

Valoarea de abatere medie de la ideal (cunoscută și sub numele de Delta Error) de 0,38, cu un maxim de doar 0,8, este de-a dreptul uimitoare pentru un aparat de larg consum. Chiar și testul pe o paletă mai largă de culori (cunscut sub numele de Color Checker, unde accentul se pune pe tonurile de piele) indică o valoare medie de 0,5 și una maximă de 0,9, rezultate, și nu îmi place să mă joc cu vorbele, efectiv senzaționale.

Întâmplarea face să fi avut recent de calibrat mai multe monitoare profesionale de studio, două OLED și unul LCD, nici unul nu atingea acestă precizie de redare a paletei de culori. Se vede că realizarea aparatului în colaborare cu un colorist de la Hollywood nu este doar un slogan de marketing, ci un lucru cât se poate de real. Ceea ce se mai poate constata de aici, din faptul că acestă colaborare s-a materializat în valori atât de bune la măsurători, este că aceste măsurători nu sunt doar niște abstracțiuni de laborator, ci există o legătură directă între grafice și aspectul și acuratețea imaginii reproduse, în mod cert coloristul nu s-a concentrat pe aspectul graficelor, ci pe cel al imaginii în filmele pe care le-a colorat personal și le cunoaște extrem de bine sub aspectul a ceea ce trebuie și ce nu trebuie să se vadă în imagine.


Adăugarea punctelor de reglaj pentru 1,3 IRE, dar mai ales 0,5 IRE, practic primul nivel digital la ieșirea din negru la un semnal de 8 biți, la reglajele independente de balans de alb și curbă de gama permite un control foarte fin al redării detaliilor în scene întunecate, pe care abia așteptam să le verific pe film. Ajustările în mai multe puncte atât pe balansul de alb, cât și pe curba de gama nu au fost foarte mari, precizia fiind foarte bună și la acest capitol încă la ieșirea de pe banda de fabricație.


A urmat calibrarea modului SDR de noapte, cu constatări similare privind precizia imaginii post-calibrare.

O observație interesantă privind cele două moduri ISF, de zi și de noapte, este că luminozitățile maxime, fară a umbla la reglajul „OLED Light” față de cum vine din fabrică, sunt aproape farmaceutic 200 cd/m2, respectiv 100 cd/m2 (această valoare utilizată în studiouri la postprocesare), pe când în trecut aparatele erau livrate mai aproape de 240, respectiv 120.


Surprizele plăcute privind acuratețea aparatului nu se opresc la modurile SDR, unde multe alte mărci și modele ajung la valori onorabile, chiar dacă pe alocuri, pe anumite regiuni ale paletei de culori, lucrurile tind să scape puțin de sub control, ci continuă la calibrarea modului HDR10. Panoul fiind împins în acest mod către limitele sale fizice de funcționare, controlul lui devine mult mai dificil și multe exemplare de televizoare pe care le-am avut de calibrat încep să prezinte erori din zona clar vizibilă, de peste 2-3 sau chiar mai mult. Panasonic HZ2000 în schimb stabilește și aici un nou record, cu valori de 0,79 incluzând erorile de luminanță și 0,75 excluzându-le.

Aceste valori nu sunt marginal mai bune față de alte produse, ci situează Panasonic HZ2000 într-o cu totul altă clasă. Din nou constatăm că acel colorist de la Hollywood, Stefan Sonnenfeld pe numele lui, nu este doar o figură de panou publicitar, ci chiar a contribuit la realizarea unui produs care poate fi fără nicio exagerare folosit la colorizare de studiou cinematografic. La fel, putem concluziona iarăși că grafice bune post-calibrare echivalează cu o imagine bună și precisă.


Pentru evaluarea după calibrare a imaginii pe material filmat a fost nevoie să revin în altă zi la locul unde am avut Panasonic-ul HZ2000 spre testare. Ca evaluarea să fie cât mai obiectivă și să suprindă și schimbările față de generația anterioară de televizoare, m-am folosit de faptul că în locație, chiar dacă în altă încăpere, se mai afla și un Panasonic 65GZ2000. O notă aici legată de fotografiile făcute de pe ecranul televizorului. Am folosit pentru fotografiere un aparat mirrorless Panasonic S1, dar, deși am încercat să ajustez parametrii camerei astfel încât fotografia să reproducă cât mai fidel originalul, este posibil să mai existe abateri datorate atât pașilor insuficient de fini de ajustare, incapacității de a capta intervalul dinamic de OLED și unei posibile lipse de precizie e ecranului laptopului folosit pentru verificare și compararea pozelor. Capturile de pe ecran trebuie tratate mai degrabă ca ilustrative decât ca absolute, ceea ce se vedea cu ochiul era superior sub toate aspectele. De asemenea trebuie ținut cont că fiecare film e colorat diferit și pot fi diferențe ușor sesizabile de tentă chiar la lucruri atât de comune precum tonurile pielii, mai ales dacă privim fotografiile alăturat pe același ecran. Colorarea ține cont și de condițiile de iluminat, precum și restul conținutului imaginii și de contrastul coloristic care ia naștere. De exemplu scena din „Oblivion” dă impresia de tentă ușor verzuie privită în paralel cu scena din „X-Men: Apocalypse” sau cea din „Captain America: Civil War” (aceasta din urmă privită pe un monitor de calculator părând relativ cea mai corectă, dar este și cea mai stabilă din cauza nuanței), dar când se urmărește filmul pe televizor culoarea feței Andreei Riseborough pare absolut naturală. La fel, comparativ fața lui Jennifer Lawrence pare albă ușor spre albăstrui în scena de exterior din „Hunger Games: Mockingjay Part 2”, dar în scena de interior imediat următoare care se vrea în continuare cu același personaj în aceleași condiții, tonul de piele este semnificativ schimbat și cel mai probabil și cu alt machiaj, tonul de piele este mult diferit.


Evaluarea pe film o fac întotdeauna pe aceleași secvențe dintr-un număr redus de filme, pentru că am ajuns să le cunosc foarte bine și sesizez ușor orice diferențe de la ceea ce ar trebui să fie. Am început evaluare cu modul SDR de zi pe scene din „Oblivion”, unde urmăresc naturalețea în special a tonurile feței pentru Tom Cruise și Andrea Riseborough, dar și nuanța cerului, a norilor și a costumației. Aici imaginea arată foarte bine, curat și natural atât pe HZ2000, cât și pe GZ2000. Nu există diferențe între cele două aparate, poate imaginea e puțin de tot mai precisă și cu gradații mai fluide pentru HZ2000, dar aici sunt influențat și de graficele din timpul calibrării.

Însă surpriza, de data aceasta neanunțată direct din grafice, vine din partea modului de noapte. Aici trebuie să fac o mărturisire. Deși s-a insistat foarte mult la cursurile de calibrare că în special filmele recente sunt procesate în gama 2,4 și ar trebui să fie vizionate pe un mod de noapte cu această valoare, iar orice altceva ar fi un adevărat sacrilegiu, mie nu mi-a plăcut niciodată cum arată un mod de noapte cu gama 2,4 pe OLED. Mă deranjează tendința de a întuneca și a accentua roșul în fețele oamenilor, în special în secvențele de interior, precum și faptul că detaliile din scenele întunecate devin neclare și greu de perceput. Personal am urmărit pe OLED-ul anterior (un Panasonic 55FZ800E) chiar și în condiții de întuneric total în cameră filmele pe modul de zi cu gama 2,2, iar clienților le-am oferit să aleagă între 2,2 și 2,4 prezentându-le aceeași secvență de film prin comutare între cele două soluții. Foarte puțini au ales 2,4, puriștii care știu cum se filmează și se procesează și consideră la nivel intelectual că așa trebuie privit, chiar cu prețul în special al pierderii parțiale a detaliilor. Pentru evaluarea acestor aspecte folosesc o secvență de interior din „Hunger Games: Mockingjay Part 2” în care Jennifer Lawrence poartă o costumație complet neagră cu multe accesorii. Supriza pe care o menționam în debutul paragrafului este că de această dată modul de noapte cu curbă de gama 2,4 este perfect vizionabil și pentru mine. Pe de o parte culoarea feței nu mai virează sau o face extrem de puțin (diferența între fotografii este mai mare decât în realitate, pentru că a trebuit să jonglez cu timpi de expunere radical diferiți, în condițiile în care diafragma trebuie să o țin fixă din motive de moar), pe de alta aproape nu există pierdere de detalii în această scenă extrem de dificila pentru orice aparat, reamintesc: echipament negru în condiții de iluminat scăzut. Pentru a fi sigur că nu îmi joacă ochii o festă și sunt obiectiv în evaluare, m-am plimbat repetat între HZ2000 și GZ2000 și am studiat cu atenție imaginea pe stop cadru. Dar nici urmă de îndoială, ieșirea din negru pe HZ2000 se apropie de perfecțiune, comparând cele două aparate se observă clar că un element crucial care deteriorează imaginea pe GZ2000 (și toate celalalte OLED-uri care mi-au trecut prin mână până acum) este un zgomot care efectiv schimbă texturile și aspectul detaliilor fine. În secvența la care fac referire urmăresc în special accesoriile de pe echipament și cutele pe care materialul textil le face în zona brațelor, coatelor, și a unui genunchi. În timp ce pe GZ2000 comutând între modul de zi și cel de noapte aspectul îmbrăcăminții se schimbă, cu apariția unor artefacte vizibile pe modul de noapte, care schimbă contururile în zone cu variații abia perceptibile de luminozitate, pe HZ2000 imaginea își păstrează aspectul și, chiar dacă se reduce luminozitatea generală și parțial contrastul, detaliile (cutele de pe material) rămân clar vizibile și au același aspect.

 Viitorul meu televizor Panasonic 55HZ2000E în mod cert va avea un mod calibrat de noapte la care voi începe să urmăresc cu încredere filme.


Ultimul material vizionat a fost unul HDR10. Aici trebuie menționat că în urma calibrării diferența inițial obervată de luminozitate maximă s-a redus la un nivel nesemnificativ. Filmul „X-Men: Apocalypse” nu arată cu nimic mai puțin spectaculos pe HZ2000 în comparație cu GZ2000, iar precizia sensibil mai bună a imaginii se face și aici simțită.

Ceea ce am mai evaluat a fost redarea mișcării. În această privință trebuie să mai fac o mărturisire. Cu toată revolta de la Hollywood (și a profesorilor mei într-ale calibrării) în privința oricărei procesări menite să fluidizeze redarea mișcării, care a dat naștere noului Filmmaker Mode prezent și pe HZ2000, personal sunt deranjat de efectele induse în percepție de tehnologia sample-and-hold folosită în panourile de televizor și pe care le consider distorsiuni de la felul în care filmul este văzut la cinema (sau pe anumite tehnologiii de proiecție folosite rezidențial). Este vorba despre efectele de „rupere” în imagine, de deplasare în salturi în locul unei deplasări fluide, continue a obiectelor din cadru în special în cazul mișcărilor de panning orizontal ale camerei. De aceea, fiind și mult mai puțin sensibil la infamul Soap Opera Effect, prefer să las procesarea de mișcare activată într-o anumită măsură. Ceea ce am remarcat pe HZ2000 este că pentru a obține gradul dorit de reducere a ruperilor e suficient să aleg setarea minimă a procesării de imagine, în condițiile în care pe FZ800 deținut anterior eram mulțumit de abia la setarea medie.


În fine, deși nu îmi propusesem deloc să ating acest aspect, am fost luat prin surpindere, chiar fără să-i dau special atenție, de redarea mult mai corectă a ambianței sonore realizată de către sistemul de sunet cu care este echipat televizorul. Scena pe care o urmăream suna foarte bine, aproape corect și natural, cu efect de inducere în ambianța acțiunii, în locul sunetului tipic sec și cu reminiscențe de cutie de conserve pe care îl prezintă cam toate televizoarele.

Duminica Luni Marti Miercuri Joi Vineri Sambata January February March April May June July August September October November December

New Account Register

Already have an account?
Log in instead Sau Reset password