Cronica "John Wick Chapter 4" dpdv CaLiG
Azi dpdv CaLiG ne vorbeste despre "John Wick Chapter 4"
Am dat play cu atâta scepticism, că telecomanda s-a miluit de mine și mi-a zis, ”ești masochist, mai bine mergi de bea o bere”, iar după o oră și-un pic din aproape trei ore (odată ce m-am apucat, nu mă dau bătut ușor), era să cedez, însă, minune! De la minutul 75, de la scena de acțiune din discoteca mafiotului rus Killa (fabulos Scott Adkins! oare de ce englezii fac cele mai bune roluri de mafioți ruși?), John Wick Chapter 4 începe să aibă sens, iar restul de 135 de minute nu se ocupă decât cu scoaterea filmul din gunoi pentru a-l propulsa spre măreție. Iar ultima scenă, treizeci de minute, pe ceas, de pe scările din Montmartre care urcă spre catedrala Sacré-Coeur, m-a lăsat paf. Treizeci de minute care justifică cele două ore stupid de sângeroase de dinainte, personajele idioate, de desene animate, dialogurile cretine, ba chiar și bătălia de la Arc de Triomphe, cea care miroase a CG de-ți mută nasul.
Știam, dar uitasem. Filmele mari nu sunt mari fiindcă sunt lungi (în sensul de ”epice”), sau au valori de producție nemivăzute sau greutatea distribuției în aur depășește greutatea publicului din sala de cinema. Ci fiindcă, cumva, reușesc, chiar și pentru o secundă, să pătrundă în cutiuța secretă și să facă să vibreze o coardă sufletească pe care nici nu știai că o ai. Îți vine să crezi că John Wick, și nu primul (cel mai bun), al doilea sau al treilea, ci tocmai John Wick al patrulea poate face asta? Mare film. Cine zice că nu se recunoaște pe sine în Sisiful asasin care urcă pe treptele înecate în sânge spre Sacré-Coeur, spre libertate, izbăvire și mântuire, sau orice ar însemna toate astea pentru cineva, acela minte. Să moară caca dacă te mint.
